Un asteroid cu o dimensiune uriașă va trece vineri pe lângă Pământ. Potrivit NASA, există riscul ca acesta să fie „potențial periculos”

Un asteroid cu o dimensiune uriașă va trece vineri pe lângă Pământ. Potrivit NASA, există riscul ca acesta să fie potențial periculos
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 25/05/2022, 19:57
Actualizat: 25/05/2022, 20:00

Asteroidul, numit 7335, măsoară un diametru uriaș de 1,8 km și va trece pe lângă planeta noastră vineri. Corpul celest are are o dimensiune de două ori mai mare decât Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume încă de când a fost construită, în anul 2004.

Meteoritul, clasificat de NASA ca fiind „potențial periculos”, se va apropia de Pământ peste două zile, la ora 14:26. În acel moment, asteroidul se va afla la 0,026 de unități astronomice (2,5 milioane de mile) de Pământ.

Corpul celest va călători cu o viteză de aproximativ 29.348 mile/oră, ceea ce înseamnă că este de aproximativ 14,5 ori mai rapid decât un glonț. Potrivit NASA, acest asteroid este cea mai mare rocă spațială care va trece anul acesta pe lângă Pământ.

Marius–Ioan Piso, președintele și Directorul Executiv al Agenției Spațiale Române, susține, însă, că este puțin probabil ca asteroidul să reprezinte o amenințare pentru planeta noastră, în contextul în care trece la o distanță considerabilă, precizează Antena3.

De asemenea, asteroidul va provoca și o ploaie de stele la 31 mai. Deși șansa ca acest meteorit să lovească Pământul este extrem de scăzută, NASA nu a anulat șansele coliziunii unui asteroid în viitorul apropiat.

Cercetătorii găsesc aproximativ de 30 de noi obiecte din apropierea Pământului în fiecare săptămână, iar la începutul anului 2019, a fost descoperit un total de peste 19.000 de obiecte. Cu toate acestea, agenția spațială a avertizat că raportul său nu este complet, ceea ce înseamnă că un impact neprevăzut ar putea avea loc oricand.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Este deja obligatoriu în toată România. Legea de care trebuie să știe toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
×